279
Adolescentă de 14 ani, lovită pe o trecere de pietoni la Bender
O adolescentă de 14 ani a fost lovită de un automobil, în dimineața zilei de 20 martie, pe o trecere de pietoni din orașul Bender.
Foto: TelegramPotrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs pe strada Kommunisticeskaia. Un automobil de marca Mercedes, condus de un bărbat de 47 de ani, nu a acordat prioritate minorei care traversa carosabilul pe o trecere de pietoni fără semafor, transmite Știri.md.
În urma impactului, fata a suferit traumatisme la cap și în zona cefei, precum și o luxație la genunchi.
Victima a fost transportată la spital și este internată sub supravegherea medicilor în secția de chirurgie a instituției „Centrul Mamei și Copilului” din Bender.