Actorii de la „Eminescu” revin pentru un spectacol dedicat diasporei
Teatrul Național „Mihai Eminescu” își redeschide cortina pe 15 august, cu spectacolul „Chirița în concert la Chișinău”, de Ada Milea, cu texte semnate de Anca Hanu și Ada Milea, inspirate din scrierile lui Matei Millo și Vasile Alecsandri. Reprezentația este programată special pentru moldovenii reveniți acasă cu ocazia Zilelor Diasporei.

„Este o promisiune făcută spectatorilor de peste hotare. În timpul turneelor noastre europene, în cadrul întâlnirilor și discuțiilor, am fost rugați să programăm spectacole și în perioada verii, când mulți se întorc acasă și regretă că nu au parte de o ofertă culturală pe măsură. În acest an, am decis să revenim mai devreme din concediu și să jucăm un spectacol în afara stagiunii”, se arată într-un comunicat de presă al teatrului, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.
Spectacolul va avea loc începând cu ora 19:00. Echipa teatrală menționează că alegerea acestei ore și a datei de 15 august nu este întâmplătoare. „Ziua se anunță fierbinte – nu doar din cauza caniculei, ci și pentru că va fi una intensă, marcată de Congresul Diasporei. După o zi atât de plină, spectacolul nostru muzical va oferi tuturor un moment de relaxare, amuzament și voie bună – cu glume, farse, travestiuri și idei trăsnite”, precizează sursa citată.
Din distribuția spectacolului fac parte Angela Ciobanu, care o joacă pe Chirița, și Petru Oistric – Bârzoi. Anatol Durbală îl interpretează pe Guliță, iar rolurile fetelor Chiriței, Aristița și Calipsița, sunt asumate de Alexandru Pleșca și Ghenadie Gâlcă. Diana Decuseară dă viață personajului Luluța, iar Dan Melnic îl interpretează pe Leonaș.