Acte falsificate și un autoturism, ridicate la frontiera R. Moldova
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est au depistat indici de falsificare în două permise de conducere și într-un certificat de înmatriculare. În baza ultimului fals a fost indisponibilizată o mașină până la elucidarea circumstanțelor. Toate cazurile au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, fiind documentați cetățeni ai Ucrainei.
Potrivit Poliției de Frontieră, în punctul vamal Tudora, un cetățean ucrainean în vârstă de 60 de ani a prezentat printre documente și permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile de baștină, care s-a dovedit a fi neveridic, transmite Știri.md.
În cadrul audierilor, străinul a recunoscut că actul este falsificat, însă nu a oferit detalii. Drept urmare, permisul a fost ridicat, iar ucraineanul a primit refuz de intrare în Republica Moldova.
La scurt timp, în același punct de trecere, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat o cetățeancă a Ucrainei în vârstă de 33 de ani. Aceasta era la volanul unui autoturism, înmatriculat pe numele soțului. În cadrul controlului, oamenii legii au depistat indici de falsificare în certificatul de înmatriculare. Femeia a recunoscut că nu cunoaște nimic pe acest caz. Astfel, atât actul, cât și mașina au fost ridicate, iar persoanei i-a fost permisă trecerea frontierei în calitate de pieton.
În al treilea caz este vizat un cetățean al Ucrainei în vârstă de 26 de ani, care a prezentat permisul de conducere falsificat. Tânărul s-a apropiat în punctul de trecere a frontierei comun Palanca, pe sensul de ieșire din Moldova. Ca urmare a cercetării amănunțite a permisului, cu ajutorul tehnicii din dotare, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul este falsificat. Tânărul a refuzat să ofere orice declarație. Acestuia i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind înlăturat de la conducerea vehiculului.
Cercetările pe incidente continuă.