main logo
619

Acte falsificate, depistate de oamenii legii la PTF Leușeni-Albița

Două acte cu indici de falsificare au fost depistate de vameși la PTF Leușeni-Albița.

Acte falsificate, depistate de oamenii legii la PTF Leușeni-Albița

Potrivit unui anunț al Poliției de Frontieră, ambele cazuri au fost înregistrate ieri, 28 iunie, transmite Știri.md.

În primul caz, pentru traversarea frontierei de stat, la pista de control s-a prezentat un tânăr de 24 de ani.

În urma controlului, oamenii legii au ridicat un permis de conducere pretins a fi eliberat pe numele său cu însemnele autorităților române.

Din declarațiile tânărului s-a stabilit că actul a fost perfectat de către o persoană necunoscută, contra sumei de 300 de euro.

În cel de-al doilea caz este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, cetățean al R. Moldova. Prezentându-se la controlul de frontieră, printre documentele deținute asupra sa, vameșii au depistat o carte de identitate pe numele altei persoane, pretinsă a fi eliberată de autoritățile bulgare, cu semne de falsificare.

În cadrul audierilor tânărul a declarat că acest permis nu-i aparține și nu cunoaște alte detalii cu referire la proveniența actului respectiv.

Cele două acte au fost ridicate și transmise pentru efectuarea constatării tehnico-științifice.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării