main logo
752

Acciza la motorină pentru producătorii agricoli va fi compensată parțial

200 de milioane de lei vor fi alocați producătorilor agricoli, din bugetul de stat, pentru acordarea compensației parțiale a accizei la motorină.

Acciza la motorină pentru producătorii agricoli va fi compensată parțialFoto: ZdG.md

În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi, 27 aprilie, Regulamentul de distribuire a ajutorului financiar, transmite Știri.md.

Potrivit documentului, accizele la motorină vor fi compensate în mărime de 30% din cota stabilită pentru anul 2022 sau 894 de lei per tonă, în cuantum de până la 100.000 de lei anual per beneficiar.

Eligibili pentru compensație sunt toți producătorii agricoli, atât din sectorul vegetal, cât și din cel zootehnic. 

Pentru a beneficia de suportul financiar, agricultorii trebuie să respecte câteva condiții: să fie înregistrați nu mai târziu de data depunerii cererii de solicitare a compensațiilor, să dețină legal terenurile agricole, exploatațiile agricole să fie cu termenul de funcționare utilă, iar motorina să fie utilizată pentru efectuarea lucrărilor în exploatațiile agricole.

Dosarele de solicitare a compensației vor fi depuse de către solicitant la subdiviziunile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Necesitatea aprobării Regulamentului este fundamentată de contextul regional, care a determinat creșterea prețurilor la produsele agricole și dublarea prețului la motorină.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării