main logo
48572

Accidentul cu patru mașini de la Botanica: Ce povestește soțul unei victime

Doinița Prodan, tânăra mamă care a fost grav rănită în accidentul de la Botanica, cu implicarea a patru automobile, se află acum în comă.

Accidentul cu patru mașini de la Botanica: Ce povestește soțul victimeiColaj: știri.md

Soțul tinerei mămici, Liviu Tverdostup, a povestit în cadrul unui interviu că accidentul nefast s-a produs chiar de ziua Doiniței, pe 24 iulie, când a împlinit 29 de ani, transmite Știri.md.

„Ea se ducea cu prietenele la o cafenea să sărbătorească, dar din păcate a avut nenorocul să fie întâmpinată de un șofer iresponsabil care a ieșit pe contrasens având o viteză excesivă, fără să-i lase careva șanse de reacție de șofer ca să poată evita. 

Când am ajuns la fața locului și am văzut consecințele accidentului, eram conștient că urmează să aflu informații... erau rupte scaunele din podea, nimic nu garanta un rezultat...”, a spus bărbatul.

Liviu a spus că soția sa se afla la volan, iar în calitate de pasageri avea trei prieteni. Toată lovitura a fost concentrată asupra șoferului, spune bărbatul: „Ea este în stare critică instabilă”.

Soțul femeii mărturisește că se afla la muncă atunci când a aflat despre tragedie: „S-a oprit timpul în loc, nici nu puteam să accept ceea ce am auzit”.

Cât despre șoferul care a provocat accidentul, bărbatul spune că, potrivit mărturiilor pietonilor, acesta era beat.

Totodată, Liviu a spus că oamenii legii cunosc cum arată șoferul Mercedesului.

„Din câte cunosc, șoferul mai are antecedente de tipul acesta. El acum ca un lup rănit se ascunde, dar el urmează să plătească pentru tot ce a făcut”, a mai spus bărbatul.

Știri.md amintește că, la data de 24 iulie, un accident grav a avut loc în apropiere de Centrul Comercial Jumbo din sectorul Botanica al Capitalei. 

Totodată, rudele au cerut ajutor de la oameni. Deși tânăra se află în stare gravă, ea are o șansă la viață dacă va primi un tratament în Germania, care este foarte costisitor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării