main logo
4289

Accidentul aeronautic din Vadul lui Vodă: Mesajul de condoleanțe al AAC

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova informează că în dimineața zilei de astăzi, 27 octombrie, la Vadul lui Vodă a avut loc un accident aeronautic grav, în urma căruia pilotul aeronavei a decedat. AAC a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia victimei.

Accidentul aeronautic din Vadul lui Vodă: Mesajul de condoleanțe al AACFoto: Autoritatea Aeronautică Civilă

Potrivit reprezentanților AAC, aeronava implicată în accident era ultra ușoară de tip Socata TB20, înregistrată în Germania cu numărul de înregistrare D-EMRT, transmite Știri.md.

Conform informațiilor preliminare, aeronava era pilotată de o singură persoană, care se afla singură la bord în momentul incidentului.

După impactul cu solul, aeronava a fost cuprinsă de flăcări. Echipele de intervenție sosite rapid la fața locului au reușit să stingă incendiul. Din păcate, în interiorul epavei a fost identificat un corp carbonizat. La acest moment, identitatea pilotului nu a fost confirmată oficial.

De menționat că, autoritățile competente au început deja o investigație pentru a stabili cauzele exacte ale acestui accident tragic. Echipa de investigatori aeronautici analizează toate aspectele legate de aeronava implicată, condițiile meteorologice și factorii tehnici. Detalii suplimentare vor fi comunicate pe măsură ce investigațiile progresează.

Au fost demarate procedurile de investigație in conformitate cu legislația în vigoare, Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi, urmând să emită un raport oficial la finalizarea investigației.

„Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce ancheta avansează și noi detalii devin disponibile.

În numele autorităților, transmitem condoleanțe sincere familiei și celor apropiați ai persoanei implicate. Suntem alături de ei în aceste momente extrem de dificile și ne exprimăm regretul profund pentru pierderea suferită.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova”, au mai menționat reprezentanții Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova. 

Citește și: 

Un avion s-a prăbușit la Vadul lui Vodă: A decedat o persoană

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării