main logo
2108

Accidente la Ștefan Vodă și Fălești: Patru persoane, salvate de pompieri

Două accidente grave s-au produs în orașele Ștefan Vodă și Fălești. Pentru a scoate persoanele dintre fiare a fost nevoie de intervenția angajaților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Accidente la Ștefan Vodă și Fălești: Patru persoane, salvate de pompieriFoto: Facebook/IGSU

Prima intervenție a avut loc în orașul Ștefan Vodă, unde în după-amiaza zilei de 14 ianuarie s-a produs un accident rutier, transmite Știri.md.

Potrivit informațiilor, două mijloace de transport s-au ciocnit, iar o femeie de 76 de ani a rămas blocată într-unul dintre automobile.

La fața locului a intervenit o echipă de pompieri, care a efectuat lucrări de descarcerare. Ulterior, femeia a fost predată medicilor pentru îngrijirile necesare.

Al doilea caz s-a produs pe o stradă din orașul Fălești, în seara zilei de ieri. Potrivit datelor, un automobil Ford Fusion s-a tamponat cu un BMW, în care se aflau patru persoane.

În urma impactului, pasagerii din BMW au suferit diverse traumatisme și au rămas blocați în autovehiculul avariat.

La fața locului a intervenit efectivul gărzii Unității Salvatori și Pompieri Fălești, care a efectuat lucrări de descarcerare a persoanelor traumatizate. Acestea au fost ulterior transportate la Spitalul Raional Fălești.

De menționat că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 23 de situații de risc.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării