Accident tragic la Căușeni: O șoferiță de 22 de ani a murit
Un accident rutier grav s-a produs la Căușeni chiar în prima zi din an. O șoferiță de 22 de ani, originară din Căușeni, a decedat după ce s-a răsturnat cu automobilul.
S-a întâmplat duminică, 1 ianuarie, în apropiere de miezul nopții, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt intersecție cu Mitropolitul Varlaam din Căușeni, transmite Știri.md.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 23:35. La fața locului s-au deplasat Poliția, ambulanța și salvatorii. Preliminar s-a stabilit că o femeie de 22 de ani, în timp ce conducea un mijloc de transport de model Kia, în circumstanțe necunoscute, a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
În urma impactului, șoferița de 22 de ani a decedat pe loc. Aceasta era singură în mașină. Pentru a scoate femeia din fiarele distorsionate ale automobilului a fost nevoie de intervenția salvatorilor, care în urma acțiunilor de descarcerare au reușit să deschidă ușa și să scoată șoferița. În urma examinării, medicii de pe ambulanță au constatat decesul femeii.
Ulterior, corpul neînsuflețit al acesteia a fost transportat la morga din Ștefan Vodă, iar automobilul distrus a fost dus la parcarea Inspectoratului de Poliție Căușeni.
Șoferița de 22 de ani era din Căușeni și avea un copil. La moment, oamenii legii investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.