Accident rutier în sectorul Ciocana: Un bărbat, transportat la spital
Un bărbat a fost transportat de urgență la spital după ce a avut de suferit în urma unui accident rutier, care s-a produs pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău.
Foto: Știri.md/ArhivăPotrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul unui troleibuz, în vârstă de 60 de ani, nu a ținut cont de situația rutieră, iar în consecință a lovit o mașină de marca Toyota ce staționa înaintea trecerii pentru pietoni, transmite Știri.md.
În urma impactului, automobilul a fost proiectat pe trecerea de pietoni, lovind un bărbat de 72 de ani care traversa strada.
Astfel, bărbatul de 72 de ani a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.