5710
Accident nocturn în inima Capitalei: Două mașini, grav avariate
Un accident rutier s-a produs noaptea trecută pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală. Două automobile s-au ciocnit, iar unul dintre vehicule a fost proiectat pe trotuar, unde s-a izbit de un copac.
Colaj: Știri.mdPotrivit ofițerului de presă al Direcției de Poliție a Municipiului Chișinău, Cristina Talpă, oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul unui Ford, în vârstă de 20 de ani, s-a ciocnit cu un BMW condus de o tânără de 19 ani, transmite Știri.md.
În urma impactului, automobilul BMW a fost aruncat pe trotuar și s-a lovit puternic de un copac. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Totuși, ambele vehicule au fost grav avariate.
Poliția a deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.