5665
Accident matinal în Chișinău: O mașină s-a izbit într-un copac și s-a răsturnat
Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe strada Petricani din municipiul Chișinău. Un Mercedes s-a izbit într-un copac.

Oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 04:52, transmite Știri.md.
La fața locului, polițiștii au stabilit că șoferul de 33 de ani nu a ținut cont de situația rutieră și a pierdut controlul asupra mijlocului de transport. Automobilul a derapat de pe partea carosabilă și s-a izbit într-un copac, răsturnându-se.
În urma impactului, nicio persoană nu a avut de suferit.
Oamenii legii au pornit o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele.