Accident la Hâncești: O persoană a murit, iar altele trei sunt la spital
O persoană a murit, iar altele trei au fost rănite, după ce o căruță a fost spulberată de un microbuz. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:30, pe traseul G100 din raionul Hâncești.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, în timp ce se afla la volanul unui microbuz de marca Volkswagen T4 a spulberat o căruță în care se aflau șase persoane, dintre care doi copii, ce se deplasa pe aceeași direcție, pe drumul care face legătura dintre localitățile Horjești și Cărpineni, transmite Știri.md cu referire la pulsmedia.md.
În urma impactului, o persoană de 38 de ani a murit pe loc până la venirea ambulanței, iar alte trei persoane, dintre care un copil de doi ani și o femeie de 40 de ani, s-au ales cu multiple traumatisme și au fost transportate la spital.
Potrivit ziar.md, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul la alcool a ieșit negativ.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.