Accident în Transnistria: O șoferiță beată a avariat mai multe mașini
Un accident în lanț a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:00, în stânga Nistrului. O femeie aflată la volanul unui automobil de marca Infiniti a avariat mai multe mașini.
Potrivit Poliției transnistrene, șoferița a lovit inițial un Volkswagen parcat la o stație de autobuz, informează Știri.md.
După impactul inițial, femeia a continuat să conducă aproximativ 200 de metri, însă la scurt timp s-a izbit într-un stâlp.
Ulterior, autoturismul condus de ea a intrat într-o mașină de model Toyota care era parcată, iar în final s-a ciocnit de un Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat.
În urma testării alcoolscopice s-a constatat că femeia avea 0,625 mg/l, iar șoferul Mercedesului, implicat și el în accident, avea un nivel și mai ridicat - de 0,700 mg/l.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost duși la audieri.
Poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.