Accident în lanț la intrarea în Sângera: Trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au ajuns la spital în această dimineață în urma unui accident în lanț produs la intrarea în orașul Sângera.
Foto: Imagine simbolPoliția a fost sesizată în jurul orei 08:00, transmite Știri.md.
La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul de 52 de ani al unui automobil Toyota, din motive ce urmează a fi aflate, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un alt automobil Toyota, condus de un bărbat de 34 de ani.
Ulterior, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un Volvo.
„Ca urmare a accidentului, conducătorul primului automobil Toyota, pasagerul acestuia, precum și conducătorul automobilului Volvo au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, ne-a comunicat ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.
![]()
![]()
![]()