point Logo
main logo
main logo
3349

Accident grav în România cu un autocar care venea din Chișinău. Un bărbat a murit

Un autocar cu 44 de persoane la bord care se deplasa din Chișinău spre București s-a răsturnat în apropierea județului Galați, România. În urma accidentului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte 14 au fost rănite și transportate la spital.

Accident grav în România cu un autocar care venea din Chișinău. Un bărbat a muritFoto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Potrivit autorităților române, toate persoanele rănite erau conștiente, iar în accident nu au fost implicați minori. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la unități spitalicești din Bârlad și Tecuci, transmite Știri.md.

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile din județele Galați și Vaslui au activat Planurile Roșii de Intervenție pentru a mobiliza rapid resursele necesare. Ulterior, după stabilizarea situației, aceste planuri au fost dezactivate.

La fața locului au intervenit numeroase echipaje de salvare, inclusiv șase ambulanțe SMURD, două unități de terapie intensivă mobilă, autospeciale pentru transportul victimelor multiple, puncte medicale avansate, echipaje de descarcerare și autospeciale de stingere. De asemenea, au fost mobilizate 13 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și microbuze pentru transportul persoanelor implicate.

Echipajele operative au acordat primul ajutor, au evaluat starea victimelor și au asigurat transportul acestora la spitale, intervenind totodată pentru prevenirea altor situații de urgență.

Celelalte persoane implicate în accident, care nu au necesitat îngrijiri medicale, urmează să fie transportate cu microbuzele ISU într-o locație din apropiere, de unde își vor continua deplasarea cu un alt autocar.

„La data de 21 martie 2026, la ora 04:04, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier grav pe DN 24, la km 48+500, în judeţul Galaţi. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe ruta Chişinău – Bucureşti, s-a răsturnat în afara părţii carosabile, într-o zonă de drum în aliniament, unde există o diferenţă de nivel de aproximativ doi metri între carosabil şi acostament”, precizează IPJ Galaţi.

Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici