Accident cumplit în stânga Nistrului: Șase persoane, rănite
Un accident rutier grav s-a produs ieri, 19 iunie, într-o localitate din stânga Nistrului. Șase persoane, inclusiv șoferul, au suferit diverse traumatisme. Trei dintre acestea au fost internate în spital.

Potrivit presei din stânga Nistrului, totul s-a întâmplat pe o stradă din localitatea Dnestrovsc, transmite Știri.md.
La volanul unui automobil de model Toyota se afla un tânăr în vârstă de 19 ani. În mașină mai erau cinci pasageri, cu vârstele cuprinse între 18 și 20 de ani. Depășind limita de viteză, tânărul a pierdut controlul asupra volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un copac.
În urma impactului, trei persoane au fost internate la un spital din Slobozia, iar celorlalți li s-au acordat îngrijirile medicale necesare, fiind apoi externați.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Foto: Mvdpmr.org