Accident cu implicarea a 5 persoane la Mereni: Șoferul vinovat ar fi încercat să fugă
Un accident rutier grav s-a produs duminică seara, 28 decembrie, în jurul orei 18:10, în apropierea localității Mereni, raionul Anenii Noi, pe podul de după trecerea la nivel cu calea ferată, în direcția localității Chetrosu.
Colaj: Știri.mdPotrivit unui mesaj public făcut de o femeie implicată în incident, un automobil Mercedes Vito, condus de un șofer care s-ar fi aflat în stare de ebrietate, ar fi intrat frontal în mașina familiei sale. În autoturism se aflau patru persoane: femeia, soțul acesteia, fiul lor în vârstă de șapte ani și fratele ei, transmite Știri.md.
Conform femeii, după impact, șoferul Mercedesului ar fi încercat să fugă de la fața locului, însă a fost reținut ulterior de un echipaj de Poliție. Femeia susține că, deși conducătorul auto ar fi refuzat testarea alcoolscopică, acesta ar fi fost eliberat la câteva ore după reținere, fără a fi supus testului de alcoolemie.
În acest context, familia face apel către șoferii care s-ar fi aflat în zonă în momentul accidentului să ofere eventuale înregistrări video de la impact, pentru a putea demonstra circumstanțele producerii accidentului.
„Vă rugăm, dacă cineva are înregistrări video din acel moment, să ne ajute. Acest șofer putea provoca o tragedie imensă”, se arată în mesajul public.
Știri.md a solicitat mai multe informații de la oamenii legii, care ne-au comunicat că vor reveni cu detalii.