Abrudean: România, alături de Moldova, așa cum a fost de fiecare dată
Avem nevoie de stabilitate, de parteneriate solide și de o colaborare cât mai strânsă între București și Chișinău. Declarația a fost făcută de președintele Senatului României, Mircea Abrudean, în cadrul întrevederii de la București cu șeful Legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, în cadrul căreia au fost discutate proiectele comune și parcursul european al Republicii Moldova.
Foto: IPN„România rămâne alături de Republica Moldova, așa cum a fost de fiecare dată”, a afirmat șeful Senatului României, transmite Știri.md cu referire la IPN.
La rândul său, Igor Grosu a declarat că Moldova și România vor continua să colaboreze pentru finalizarea proiectelor strategice de infrastructură și pentru apropierea Chișinăului de Uniunea Europeană.
La București, Igor Grosu a avut o întrevedere și cu președintele României, Nicușor Dan.
„Am discutat despre securitatea regională, proiectele de infrastructură care conectează cele două maluri ale Prutului, cooperarea economică și susținerea consistentă și necondiționată a României pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a menționat Igor Grosu.
Potrivit lui Igor Grosu, Moldova și România au nevoie una de cealaltă într-o Europă în care securitatea, stabilitatea și dezvoltarea nu mai pot fi privite separat, iar o Moldovă puternică, democratică și europeană înseamnă și o regiune mai stabilă și o Europă mai unită.