A vrut să scoată ilegal din țară peste 24.000 de dolari: O ucraineancă, amendată
O femeie de 33 de ani, cetățeană a Ucrainei, a fost condamnată într-un dosar de tentativă de contrabandă.
Foto: Imagine simbolInstanța a stabilit că, la 20 martie 2024, femeia a încercat să scoată din Republica Moldova o sumă considerabilă de bani, fără a o declara autorității vamale. Cazul s-a produs în zona de plecări a postului vamal din cadrul Aeroportul Internațional Chișinău, unde aceasta urma să se îmbarce la cursa Chișinău–Tel Aviv, transmite Știri.md.
Potrivit probelor, inculpata a ales coridorul verde, destinat persoanelor care nu transportă bunuri supuse declarării. În urma unui control suplimentar, inițiat după ce sistemele de securitate au indicat prezența unei sume mari de bani, funcționarii vamali au descoperit în bagajul de mână 24.050 de dolari SUA, echivalentul a peste 425.000 de lei la cursul oficial din acea zi.
Suma depășea plafonul de 10.000 de euro, pentru care legea impune declararea obligatorie în scris. Banii au fost ridicați înainte de a fi scoși din țară, astfel că fapta a fost încadrată ca tentativă. Instanța a dispus confiscarea integrală a sumei în folosul statului.
Femeia a fost amendată cu 1.688 de unități convenționale, echivalentul a 84.400 de lei, și urmează să fie expulzată după executarea sancțiunii. În fața instanței, aceasta și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.