A șantajat o femeie cu poze intime: Deținutul a mai primit o condamnare
Un deținut va sta mai mulți ani la închisoare, după ce a șantajat timp de doi ani o femeie. Acesta a obținut fotografii intime cu femeia și cerea bani pentru a nu le publica. În total, el a prejudiciat victima cu peste 30.000 de lei.
Potrivit Procuraturii Generale, în anul 2021, în timp ce bărbatul se afla în Penitenciarul nr. 12 din Bender, și-a creat un cont fals pe Facebook. Ulterior, acesta a început să discute cu o femeie, sub pretextul unei relații de cuplu, obținând fotografii intime, transmite Știri.md.
Apoi, bărbatul a început să amenințe femeia cu publicarea acestor imagini, obligând-o să-i dea 7.000 de lei. Suma a fost transmisă deținutului prin intermediul unui taximetrist.
În luna august 2021, sub pretextul că are probleme cu fiul său, acesta a mai cerut de la victimă 250 de euro. Câteva luni mai târziu, acesta a cerut să-i fie cumpărat un telefon mobil.
La începutul lunii mai 2022, bărbatul a mai solicitat 300 de euro. Peste două luni șantajul a continuat, cerând 400 de euro. Banii erau transmiși prin aceeași metodă.
Astfel, în total, victima a fost prejudiciată cu peste 30.000 de lei.
Pe caz, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat bărbatul în vârstă de 33 de ani la șapte ani de închisoare, cu o amendă de 70.000 de lei.
Procuratura Generală notează că inculpatul și-a recunoscut vina.