A omorât bunica fostei iubite: Un tânăr, condamnat la închisoare
Un tânăr din Căușeni a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce acum cinci luni a pătruns în casa fostei sale iubite, unde i-a ucis bunica și a rănit-o pe mama ei, după care a dat foc casei. Sentința a fost pronunțată astăzi de magistrații Judecătoriei Căușeni.
Potrivit materialelor dosarului, pe parcursul anului 2023, individul se afla într-o relație amoroasă cu o minoră din același raion. Totuși, în februarie 2024, aceștia s-au despărțit. Pe parcursul următoarelor luni, tânărul și-a amenințat de nenumărate ori fosta iubită că îi va omorî atât pe ea, cât și membrii familiei, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.
Astfel, în noaptea spre 1 iunie, acesta a pătruns în casa în care locuiau minora, mama și bunica. Inițial, individul a atacat mama fostei iubite. La strigătele femeii a venit bunica care a încercat să opună rezistență, însă individul a luat un cuțit și a înjunghiat-o mortal.
Ulterior, acesta a revenit la mama minorei și a încercat să o ucidă. În acel moment a venit și tânăra, care a sărit în apărarea mamei sale. Individul a încercat să atace minora, dar mama acesteia a distras atenția atacatorului, timp în care minora a reușit să părăsească casa, iar mama sa s-a ascuns în baie.
Înțelegând că situația scapă de sub control, tânărul a luat o sticlă cu benzină și a stropit casa, după care i-a dat foc și a fugit de la fața locului.
Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina. Totuși, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.