main logo
3882

A lăsat străinătatea pentru un vis acasă: Povestea unui antreprenor

După 20 de ani petrecuți printre străini, Sergiu Molnic din satul Prepelița, raionul Sîngerei, a făcut alegerea pe care mulți o amână: să se întoarcă acasă. A muncit din greu în Europa, a economisit și, într-o zi, a decis că locul său e acolo unde îi sunt familia, rădăcinile și visurile.

A lăsat străinătatea pentru un vis acasă: Povestea unui antreprenorFoto: tvn.md

„Am fost foarte mulți ani peste hotare, am fost în Rusia, ultimul timp în Europa – Franța, Danemarca, Portugalia, ultimul timp în Franța, de acolo am venit acasă. Am plecat peste hotare pentru ca să fac bani mai mulți, ca să întrețin familia, să le ofer un viitor mai bun la copii, ca să aibă toate comoditățile necesare pentru un trai mai bun”, spune Sergiu Molonic, antreprenor, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.

Sergiu a lucrat ca șofer profesionist, iar, după revenirea acasă, și-a transformat pasiunea pentru automobile într-o afacere. El a deschis o companie de închirieri auto chiar în localitatea sa.

„Este o pasiune a mea de mașini, în domeniul acesta auto, sunt șofer profesionist, în Rusia am lucrat pe autobuz și acum înainte de a mă întoarce, am lucrat pe TIR în Franța și adică așa o dragoste pentru automobile, eu aici mă regăsesc. Nu cred că am făcut un pas greșit, nu regret că m-am întors, se poate de investit și în Moldova și de câștigat ceva bani ca să întrețin familia și să fiu alături de ei”, precizează Sergiu Molonic.

Bărbatul recunoaște că la început nu a fost ușor – clienți puțini, temeri multe, dar eforturile sale de a oferi servicii de calitate au dat într-un final roade.

„Deodată a fost greu, frica aceasta de a găsi clienții fideli, m-am gândit tot timpul că am investit atâția bani și o să stăm cu mașinile pe chirie, dar ne-am străduit tot timpul să oferim mașinile în stare ideală, spălată, verificam să nu aibă probleme tehnice, actele toate în regulă, facem și livrare la aeroport și prin asta am câștigat încrederea clienților, nu sunt mulți, dar destui, pentru noi sunt destui”, a adăugat antreprenorul.

Sergiu Molnic susține că a decis să revină acasă deoarece crede că Moldova are un viitor.

„Le-aș spune că se poate de investit și în Moldova și de câștigat bani, le-aș mai spune că, moldoveni veniți acasă, pentru că acasă este bine”, menționează bărbatul.

Povestea lui Sergiu Molnic este una dintre sutele de istorii care arată că diaspora moldovenească nu doar pleacă, ci și revine, aducând acasă experiență și speranță.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării