A intrat într-un apartament și a furat bunuri: Un străin, reținut
Un cetățean străin de 43 de ani a fost reținut, fiind bănuit de comiterea unui furt dintr-un apartament din Capitală.

Potrivit Poliției, bărbatul a pătruns prin acces liber într-un apartament din sectorul Centru și a sustras genți, monede și o medalie, transmite Știri.md.
Prejudiciul cauzat proprietarului se ridică la peste 9.000 de lei.
„În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost localizat și reținut, iar în cadrul percheziției autorizate, polițiștii au depistat o parte din monedele sustrase. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare până la 4 ani”, comunică Poliția.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili dacă persoana este implicată și în alte furturi comise în Chișinău.