main logo
941

A fost lansat concursul național EcoTech - Soluții IT pentru un mediu mai curat

Ministerul Mediului a lansat concursul național de inovație IT „EcoTech – Soluții IT pentru un mediu mai curat”. Perioada de înregistrare a echipelor este până la 9 iunie 2025.

A fost lansat concursul EcoTech - Soluții IT pentru un mediu mai curatFoto: imagine simbol

„În parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și cu implicarea directă a Incubatorului Inovativ IT4BA ASEM, anunțăm lansarea oficială a procesului de înscriere la concursul național „EcoTech – Soluții IT pentru un mediu mai curat”, dedicat promovării inovațiilor digitale cu impact în domeniul protecției mediului. Tematica ediției 2025 se va axa pe gestionarea deșeurilor, cu accent pe colectarea și sortarea eficientă a deșeurilor; prelucrarea și reciclarea inteligentă a acestora; crearea de hărți digitale (GIS) pentru localizarea punctelor de acumulare și depozitare”, explică Ministerul Mediului, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Concursul este deschis tuturor instituțiilor de învățământ superior și colegiilor din Republica Moldova, care sunt invitate să mobilizeze echipe de studenți pasionați de IT și mediu, pentru a dezvolta soluții digitale inovatoare în acest domeniu prioritar.

„Pot participa echipe formate din 4–6 studenți. De asemenea, se oferă ghidare oferită de mentori din companii IT de top din Republica Moldova. Vor fi avantajate proiecte orientate spre soluții IT aplicate în gestionarea deșeurilor și protecția mediului. Perioada de înregistrare a echipelor: până la 9 iunie 2025”, indică sursa citată.

Echipele selectate vor lucra pe parcursul verii la prototipuri IT, iar cele mai bune soluții vor fi prezentate în cadrul Galei finale din octombrie 2025, unde vor fi premiate și promovate la nivel național.

Ministerul Mediului invită toate instituțiile de învățământ din țară să participe activ la această inițiativă care îmbină educația, tehnologia și responsabilitatea față de mediu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării