main logo
394

A fost dat startul taberei de vară pentru copiii angajaților MAI

În perioada 18 – 28 iunie 2018, 77 de copii ai angajaților Ministerului Afacerilor Interne își vor petrece vacanța în cadrul taberei de vară, organizată anual la Centrul de recreare și reabilitare al MAI, din orașul Vadul lui Vodă.

A fost dat startul taberei de vară pentru copiii angajaților MAI

Astfel, în dimineața zilei de astăzi micuții împreună cu educatorii și personalul responsabil de asigurarea bunei desfășurări a acestor activități de vară, și-au luat rămas bun de la părinți și au dat startul vacanței mari.

Timp de 10 zile aceștia vor fi implicați în diferite activități cultural – artistice, sportive și acțiuni educaționale.

La organizarea acestor acțiuni sunt implicați angajați din toate subdiviziunile, în așa fel, încât copiii să poată afla în această perioadă mai mult despre profesiile oamenilor din sistemul MAI.

Conducerea  Centrului de reabilitare şi recreare al MAI va asigura  pe tot  parcursul  perioadei  estivale  o alimentație  bună și sănătoasă și condiții de cazare confortabile.

Asistenţa medicală va fi acordată 24/24  de  către  specialistul din cadrul  Serviciului medical al MAI iar instructorul  pentru  educație  fizică şi sport, detaşat de CSC ,,Dinamo”  va organiza mai  multe  activități sportive, menite să  asigure  dezvoltarea  fizică a  copiilor, spiritul de echipă și  competiție.

Potrivit  prevederilor  Hotărârii Guvernului, costul  biletului  pentru odihna unui copil  pe termen de 10 zile, constituie 1755 lei, sumă din care angajaţii  din sistemul MAI şi  pensionarii  achită 50%, iar pentru  copiii foştilor angajaţi  decedaţi în exerciţiul  funcţiunii, copiii angajaţilor cărora le-a fost  stabilit  grad de  dezabilitate, copiii din familii cu 3 şi mai  mulţi copii şi din  familii  monoparentale  - foile de odihnă sunt gratuite.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării