A ales să-și ajute comunitatea: O refugiată din Ucraina a devenit pompier voluntar

Printre ei se numără și Svetlana Hryhoroi, în vârstă de 37 de ani, venită în 2024 din Odesa, care nu doar că și-a găsit un nou cămin, ci a ales să-și ajute comunitatea devenind pompier voluntar. La un an și jumătate de la stabilirea în Republica Moldova, femeia spune că vrea să rămână definitiv în satul care a primit-o, transmit Știri.md cu referire la jurnal.md.

Svetlana Hryhoroi a ajuns în Tudora în 2024, fugind din calea războiului. La scurt timp după ce s-a stabilit în localitate, a decis să se implice activ în viața comunității și s-a alăturat echipei de pompieri voluntari.

„A fost inaugurat postul de pompieri și era nevoie de femei aici și m-au întrebat: «Vrei?» și eu am mers”, povestește Svetlana Hryhoroi, refugiată și pompier voluntar.

Ea face parte din echipa care activează încă de la deschiderea postului de pompieri voluntari din sat.

„Svetlana face parte din echipa care astăzi este la schimb și activează tot de la început, de când s-a deschis postul de pompieri voluntari”, spune Oleg Palancean, pompier voluntar.

Potrivit acestuia, în fiecare dintre cele patru schimburi activează și câte o femeie.

„E binevenit să avem în schimb și câte o doamnă. Ele intervin la necesitate, atunci când e un incendiu, unde pot fi copii, diferite situații. Am avut și aici, la Tudora, o familie cu șapte copii. Ardea casa, copiii au ieșit în maiou, la minus 20 de grade, și am fost nevoiți să-i adăpostim într-un șopron unde erau animalele”, a relatat Oleg Palancean.

Deși se află în Republica Moldova de mai puțin de doi ani, Svetlana spune că s-a atașat de oameni și de tradițiile locului și că nu mai vede un motiv să revină în Ucraina.

„Sincer, nu mai am pentru ce să mă întorc acolo. Nu mai am părinți, pe nimeni nu mai am acolo, așa că, cel mai probabil, voi rămâne aici”, afirmă ea.

În prezent, în satul Tudora sunt înregistrați peste 50 de refugiați care locuiesc la familii gazdă, spune asistenta socială comunitară, Marina Plevan.

„În primele luni de război a fost un flux foarte mare, dar datorită localnicilor am făcut față. Fiecare casă, practic, a avut refugiați. Unii au stat o zi sau două și au plecat mai departe, alții au rămas până în prezent. Sunt fete refugiate care s-au căsătorit cu băieți din localitate și familii care au cumpărat case aici”, precizează Marina Plevan.

Satul Tudora este despărțit de Ucraina de râul Nistru. Localnicii spun că, după patru ani de război, s-au obișnuit cu bubuiturile care se aud zi și noapte peste râu.

„La început ne era frică atunci când auzeam bubuiturile sau sirenele. Acum ne-am obișnuit. Știm că este problema lor și, când auzim mai multe bubuituri, știm că vine iar un flux de refugiați”, a adăugat asistenta socială.

Războiul i-a schimbat viața, dar nu i-a luat dorința de a ajuta. La doar câțiva metri de linia frontului nevăzut, o refugiată din Odesa îmbracă uniforma de pompier și dovedește că, dincolo de granițe și conflicte, solidaritatea rămâne mai puternică decât frica.