main logo
1071

97 de proiecte urbane vor fi finanțate prin Documentul Unic 2025-2027

Proiectele de dezvoltare urbană selectate în cadrul apelului național din aprilie 2025 vor fi incluse pentru finanțare în Documentul Unic de Program 2025-2027.

97 de proiecte urbane vor fi finanțate prin Documentul Unic 2025-2027Imagine simbol

Guvernul a aprobat astăzi, 18 iunie, modificarea Anexei nr. 1 a Documentului, care va conține lista proiectelor declarate eligibile în cadrul Concursului de selectare a proiectelor pentru centrele urbane, transmite Știri.md.

„În total, au fost depuse 491 de propuneri, însă, în limita bugetului disponibil, au fost selectate 97 de proiecte care au obținut punctajul minim de 36,5 puncte”, a precizat Agenția de Dezvoltare Nord.

Valoarea totală estimată a acestora este de circa 400 milioane lei. Proiectele vor fi finanțate din bugetul de stat, prin Fondul național pentru dezvoltare regională și locală. 

Potrivit autorităților, cele mai multe proiecte, 91 la număr, vizează revitalizarea urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice. Alte trei proiecte sprijină afacerile locale, un proiect este dedicat turismului urban, iar două proiecte au ca obiectiv îmbunătățirea accesului la apă potabilă și servicii de canalizare. 

„Prin modificarea Documentului Unic de Program, se asigură continuitatea dezvoltării regionale și sprijinirea autorităților locale în modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice și creșterea calității vieții în orașele din țară”, se arată într-un comunicat al ADR Nord.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării