7 iulie: Alegeri pentru adunarea ad-hoc și explozii cu răniți în Londra
7 iulie 1304 – A decedat Papa Benedict al XI-lea. După un pontificat scurt, a murit subit la Perugia, existând suspiciunea că ar fi fost otrăvit. A fost beatificat la data de 24 aprilie 1736.

7 iulie 1307 – A murit Regele Eduard I al Angliei, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
7 iulie 1456 – La 25 de ani după execuție, Papa Calixt al III-lea a retras acuzația de erezie adusă Ioanei d'Arc.
7 iulie 1534 – Exploratorul Jacques Cartier realizează primul său contact cu popoarele aborigene din Canada, pe partea nordică a golfului Chaleur, cel mai probabil cu tribul Mi'kmaq.
7 iulie 1585 – În Franța, Tratatul de la Nemours elimină toleranța față de protestanți.
7 iulie 1607 – ”God Save the King”, imnul național al Marii Britanii, a fost interpretat pentru prima dată în public. A fost scris de Benjamin Johnson, pe muzica lui John Bull.
7 iulie 1752 – S-a născut Joseph Marie Jacquard, inventatorul războiului de țesut.
7 iulie 1770 – Are loc Bătălia de la Larga între Imperiul Rus și Imperiul Otoman terminată cu victoria decisivă a rușilor.
7 iulie 1807 – Tratatul de la Tilsit dintre Napoleon I și țarul Alexandru I pune capăt Războiului celei de-a Patra Coaliții.
7 iulie 1816 – A decedat Richard Brinsley Butler Sheridan, om politic irlandez, autor dramatic și director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII.
7 iulie 1843 – S-a născut Camillo Golgi, medic și fiziolog italian, laureat al Premiului Nobel.
7 iulie 1857 – Încep în Moldova alegerile pentru Adunarea ad-hoc, falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Țara Românească.
7 iulie 1860 – S-a născut compozitorul austriac Gustav Mahler.
7 iulie 1879 – S-a născut Knud Johann Victor Rasmunssen, explorator, antropolog şi etnolog danez.
7 iulie 1884 – S-a născut scriitorul german Lion Feuchtwanger.
7 iulie 1881 – La Roma apare prima poveste despre Aventurile lui Pinocchio, scrisă de Carlo Collodi.
7 iulie 1887 – Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry devine Prinț al Bulgariei, care în acest moment se află încă sub Imperiul Otoman. Recunoașterea oficială de către marile puteri europene s-a obținut în 1896.
7 iulie 1898 – SUA anexează insulele Hawaii.
7 iulie 1930 – În Statele Unite ale Americii a început construcția barajului Boulder, cunoscut în prezent ca barajul Hoover.
7 iulie 1937 – Incidentul de la podul Marco Polo oferă armatei imperiale japoneze pretextul pentru începerea celui de-al doilea război chino-japonez, care s-a terminat odată cu capitularea Japoniei din 1945.
7 iulie 1946 – Aviatorul american Howard Hughes se prăbușește cu avionul Hughes XF-11 pe care l-a proiectat. El a supraviețuit, însă, grav rănit, nu s-a recuperat complet de la acest accident.
7 iunie 1956 – Fritz Moravec și alți doi alpiniști austrieci reușesc prima ascensiune a vârfului Gasherbrum II (8.035 m).
7 iulie 1978 – Insulele Solomon devin independente față de Marea Britanie.
7 iulie 1999 – În Israel, Guvernul format de liderul laburist Ehud Barak obține învestitura Parlamentului.
7 iulie 1999 – Președintele Comisiei Europene, Romano Prodi, îi numește pe cei 19 comisari europeni care vor conduce viitorul executiv al UE.
7 iulie 2005 – O serie de patru explozii de natură teroristă zguduie sistemul de transport din Londra. Au fost uciși 56 de oameni (inclusiv cei patru atentatori) și peste 700 au fost răniți.
7 iulie, anual – Ziua mondială a ciocolatei.