main logo
2137

55 de pompieri au plecat în misiune în Turcia. Sandu: Curaj tuturor celor care luptă

Cincizeci și cinci de salvatori moldoveni de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI au plecat în această seară în misiune în Turcia.

55 de pompieri au plecat în misiune în Turcia. Sandu: Curaj tuturor

Un anunț în acest sens a fost făcut de IGSU, dar și de președintele țării, Maia Sandu, transmite Știri.md. 

„Două seisme de o magnitudine neobișnuit de puternică au zguduit noaptea trecută și astăzi Turcia și Siria. Cutremurele au făcut mii de victime, au distrus un număr impunător de clădiri și obiecte de infrastructură, mii de oameni rămânând sub dărâmături. Tragedia prin care trec oamenii din regiunile afectate este de neimaginat.

Cincizeci și cinci de salvatori moldoveni de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI au plecat în această seară în misiune în Turcia pentru a pune umărul, alături de salvatorii din alte țări, la descarcerarea și salvarea vieților oamenilor din localitățile afectate. Dragi salvatori, aveți în față un drum lung și o misiune grea - veți munci fără pauze, căutând să salvați cât mai multe vieți omenești. Vă mulțumim pentru dăruirea voastră și vă așteptăm sănătoși acasă. Transmit condoleanțe familiilor lovite de această calamitate și le urez forță de muncă, curaj și speranță tuturor celor care luptă contracronometru să salveze oameni din ghearele dezastrului”, a menționat Maia Sandu.

Convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova, a pornit în această seară spre Turcia, la ora 21:00, pe roți pentru a ajunge cât mai repede posibil la destinație. Pe lângă cei 55 de pompieri este dotată cu 12 autospeciale de intervenție complet autonome și are în componență 2 câini de căutare.

De asemenea, convoiul al IGSU Moldova va traversa România și Bulgaria, având ca traseu Chișinău – Giurgiulești – Silistra - Edirne – Gaziantep(Turcia), până la locul dezastrului preconizându-se un parcurs cu o durată de circa 30 de ore.

Președinta țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de condoleanțe adresat autorităților Turciei și Siriei în urma cutremurului puternic produs în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, aflată în apropiere de graniţa cu Siria.

Cu un comentariu a venit și Ministrul de interne, Ana Revenco, care a demarat în această seară este a 3-a misiune internațională.

„Prin admiterea Republicii Moldova, la participarea în această misiune internațională de intervenție, MAI și IGSU dovedesc încă o dată că au un nivel de  pregătire la standarde internaționale, iar Uniunea Europeană se bazează pe salvatorii noștri care vor contribui activ la căutarea și salvarea de vieți omenești în Turcia.”, declară Ana Revenco.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului. Din verificările efectuate până la momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj, în legătură cu cutremurul de astăzi dimineață din Turcia și Siria. „Suntem alături de poporul Turciei care trece printr-o durere imensă”, a menționat edilul.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) și a fost urmat de 42 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Aproape 200 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar alte sute au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.

Vicepremierul Nicu Popescu a venit cu un mesaj pe Twitter, în care a transmis condoleanțe familiilor victimelor din Turcia și Siria, după ce s-a produs un cutremur dezastruos.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării