main logo
1114

2020 întâmpinat cu mare fast: La ce oră începe Concertul de Revelion din PMAN

Anul 2020 va fi întâmpinat cu mare fast în cele mai importante oraşe ale ţării, unde autorităţile locale au pregătit concerte grandioase şi spectacole cu focuri de artificii.

La ce oră începe Concertul de Revelion din PMAN

În centrul Capitalei, programul festiv va începe, astăzi, la ora 11:00 şi va continua până după miezul nopţii, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

De la ora 19:00, chişinăuienii şi oaspeţii Capitalei sunt invitaţi la tradiţionalul concert de Revelion. Surpriză evenimentului va fi interpretul norvegian, originar din Belarus, Alexander Rybak, câștigătorul concursului „Eurovision 2009".

Prestaţia artistului va costa bugetul municipalităţii peste zece mii de euro.

"Onorariul lui Alexandr Râbac ajunge până la 200 de mii, pentru că conform legii dintr-o singură sursă noi avem dreptul să plătim până la 200 de mii. Iniţial cerinţele au fost mult mai mari".

Pe scena din PMAN vor mai urca naistul Constantin Moscovici, duetul Ana Cernicova și Amelia Uzun,  formaţiile „Tharmis", „Briosonores", „DoReDos", iar după miezul nopţii atmosfera va fi încinsă de băieţii de la „Zdob şi Zdub".

De la ora 23:45, oaspeţii vor urmări, pe ecranul de pe scena din PMAN, tradiţionala felicitare a preşedintelui Igor Dodon, dar şi a altor demnitari. Iar la miezul nopţii spectatorii vor admira, timp de 10 minute, un spectacol de focuri de artificii. În acest an, pentru desfăşurarea evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă în centrul Capitalei, Primăria a alocat 3 milioane de lei, dintre acestea, două milioane sunt pentru organizarea serii de Revelion.

Un concert grandios va avea loc în noaptea dintre ani şi în oraşul Orhei. Printre artiştii care vor cânta pentru orheieni de Revelion sunt formația „Acord”, interpreta Lia Taburcean și starul din România, Alexandra Stan.

Se vor distra pe cinste în noaptea dintre ani şi locuitorii oraşului Bălţi. În cadrul concertului de Revelion, pe scenă vor urca interpretele Dana Markitan, Sasha Letty şi formaţia Noroc. Surpriza serii va fi trupa din Rusia Filatov & Karas.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării