main logo
2502

19 obiecte explozive și peste 1.000 de cartușe, lichidate în octombrie de geniștii Armatei Naționale

Pe parcursul lunii octombrie curent, geniștii Armatei Naționale au îndeplinit 13 misiuni de deminare.

19 obiecte explozive și peste 1.000 de cartușe, lichidate în octombrieFoto: Army.md

Potrivit ofiţerului superior din cadrul Serviciului Geniu, maior Ivan Cornegruţa, în perioada respectivă au fost depistate și neutralizate 19 obiecte explozive și 1.251 de cartușe, datate din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite Știri.md. 

De asemenea, sursa menționează că obiectele periculoase au fost descoperite în raioanele Cimișlia, Hâncești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Criuleni, Anenii Noi, Ungheni, Dubăsari și municipiul Bălți.

Cea mai mare cantitate de muniţii a fost găsită în apropierea satului Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde a intervenit echipa Batalionului de Geniu „Codru”, condusă de căpitanul Ion Golovei. La fața locului au fost identificate cinci proiectile de artilerie, calibru 152 mm, o bombă de aruncător, calibru 82 mm, precum și 1.000 de cartușe.

În aceeași perioadă, echipa de geniști a Brigăzii de Infanterie Motorizată „Dacia’’, condusă de locotenent major Aliona Bezman, a fost solicitată în localitatea Zloți, raionul Cimișlia, unde într-o gospodărie, în timpul unor lucrări de reparație, au fost depistate două proiectile de artilerie de calibru 72 mm.

De asemenea, geniștii din Brigada de Infanterie Motorizată „Moldova’’ au neutralizat 251 de cartușe, calibru 7,62, în orașul Bălți. Comandatul grupei de deminare, sergent clasa I Eduard Hîncu, a menționat că obiectele explozive au fost descoperite de către localnici în timpul unor lucrări de construcție pe strada Ștefan cel Mare din localitate.

Toate obiectele periculoase au fost nimicite în condiții de maximă securitate la centrele de instruire ale Armatei Naționale.

De menționat că, de la începutul anului, geniștii militar au îndeplinit 143 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 966 de obiecte explozive de diferite tipuri și 12.509 cartușe.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării