1 și 2 iunie vor fi zile libere. Proiectul, aprobat de Guvern
Moldovenii vor avea parte de o minivacanță la începutul lunii iunie. Guvernul a declarat 1 și 2 iunie zile libere.
Proiectul a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, transmite Știri.md.
„Având în vedere că ziua de 1 iunie este Ziua Ocrotirii Copilului, în temeiul prevederilor alin. (5) art. 111 din Codul muncii nr. 154/2003, se propune ca ziua de joi - 1 iunie 2023 - să fie considerată zi de odihnă. De asemenea, în scopul utilizării optime de către salariați a zilei de odihnă (1 iunie 2023) și zilelor de repaus săptămânal se propune a considera și ziua de vineri - 2 iunie - zi de odihnă. În ambele cazuri, cu recuperarea deplină a timpului de odihnă, prin extinderea timpului zilnic de muncă.
Ca urmare, pentru ministere, alte autorități administrative centrale și locale, instituții publice, zilele de 1 și 2 iunie 2023 se consideră zile de odihnă cu recuperare deplină prin extinderea timpului zilnic de muncă, cu asigurarea la necesitate a bunei funcționări a unităților subordonate”, se arată în document.
În proiectul aprobat se mai menționează că proba de examen din cadrul examenului național de Bacalaureat, stabilită la data de 2 iunie 2023, se va desfășura conform orarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, cu atragerea la muncă a salariaților în conformitate cu prevederile Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003.
Ordinul privind timpul de odihnă necesar de a fi recuperat se va aduce la cunoștința salariaților de către angajator.