main logo
832

1 octombrie: Ziua Internațională a Persoanelor în Etate

Pe 1 octombrie, marcăm Ziua Internațională a Persoanelor în Etate, o zi dedicată recunoașterii contribuției celor care au muncit pentru a construi prezentul. În contextul acestui eveniment, Diaconia lansează acțiunea de sensibilizare „Povestea lor continuă”, prin intermediul căreia își propune să consolideze spiritul de solidaritate între generații.

1 octombrie: Ziua Internațională a Persoanelor în EtateImagine simbol

Conform datelor statistice, 20% dintre locuitorii Republicii Moldova au depășit vârsta de 60 de ani. Aproximativ 30% dintre vârstnici trăiesc la limita sărăciei, ceea ce înseamnă peste 150.000 de persoane, transmite Știri.md.

Așadar, pe parcursul primei săptămâni din octombrie, oricine poate deveni un ambasador al faptelor bune, sprijinind serviciile dezvoltate de Diaconia pentru persoanele în etate. Astfel, o oră de voluntariat sau donația de prânzuri calde poate avea un aport valoros și cu impact, poate fi un gest de recunoștință și de responsabilitate deopotrivă.

„Realitatea dură pe care o întâlnim în proiectele Diaconiei arată că oamenii care ieri au avut grijă de noi și au fost activi social, astăzi își trăiesc bătrânețea în deznădejde și sărăcie. Ceea ce ne stă în puteri să construim pentru ei, sunt serviciile sociale prin care tânăra generație le poate fi aproape, crearea unor spații de socializare și integrare socială sau oferirea unor produse de bază pentru nevoile lor. Prin aceste inițiative, ne dorim să le păstrăm acestor oameni demnitatea. Ziua Internațională a persoanelor în etate este un prilej prin care vom reactiva invitația la implicare în sprijinul bătrânilor rămași singuri pe lume. Timpul dedicat pentru voluntariat în cantinele sociale sau donarea de prânzuri calde sunt gesturile de bunătate pe care le încurajăm astăzi și care, avem toată certitudinea, vor oferi experiențe emoționante pentru beneficiarii noștri și pentru cei care se alătură demersului Diaconiei”, spune Igor Belei, director executiv Diaconia.

Împreună, ne dorim să scriem noi povești de bine. Fii parte din poveste:

Voluntariat la Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele”: O experiență trăitoare cu echipa ta sau cu prietenii

De 11 ani, Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele” oferă zilnic o masă caldă pentru 150 de bătrâni și oameni nevoiași din Chișinău. Preponderent, beneficiarii cantinei sunt bătrânii care din cauza sărăciei nu își pot asigura una dintre necesitățile de bază -  alimentația.

Dacă vrei să te implici și tu, contactează-ne la numărul +373 67 50 47 87

Printr-un click distanță, generozitatea față de beneficiarii cantinelor sociale, se poate transforma într-un prânz cald: https://diaconia.md/doneaza/  

În prezent, la Cantina Socială de la Roșu, Cahul distribuim 40 prânzuri, iar în Chișinău, la Cantina Socială Mobilă - cca 150. 

Fiecare donație de alimente și fonduri ne ajută să răspundem aici și acum la o nevoie atât de firească, dar pe care cu greu și-o pot permite bătrânii singuri - o masă caldă.

- Cu 100 de lei asiguri un bătrân cu un prânz cald timp de o săptămână.

- Cu 2400 lei asiguri o zi de asistență a celor cca 150 de beneficiari de la  Cantina Socială Mobilă (Chișinău).

- Ne poți sprijini pe Patreon și PayPal.

O societate puternică începe de la respectul față de cei mai în vârstă. Povestea vârstnicilor pe care îi sprijinim continuă prin fiecare gest de bunătate, grijă și implicare, iar TU, poți fi parte din Povestea lor. Diaconia te invită să scrii alături de ei capitole despre prezentul în care există solidaritate și respect, în care bătrânii sunt ai noștri, ai tuturor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării