Ambasadorul rus la Bucureşti: În Rusia există libertate de exprimare
Ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin, a declarat, joi, că Uniunea Europeană „caută un inamic extern pe seama căruia să pună problemele sale” atunci când acuză Rusia că e în spatele campaniilor de dezinformare.
„Spre deosebire de Occident, în Rusia există libertatea de a vorbi, libertatea de exprimare.
La noi toată lumea are dreptul să-şi exprime şi îşi exprimă opinia: bloggeri, scriitori, actori, unii deputaţi fac şi ei asta.
Deci îşi exprimă opinia.
Toţi aceşti oameni îşi exprimă liber opiniile, pun întrebări, fac nişte evaluări şi nimeni, nimeni nu îi plesneşte peste bot, nu le închide gura.
Alta e situaţia cu Vestul, care este pur şi simplu fascinat de ideea că Rusia unelteşte împotriva Vestului.
Atunci când opoziţia rusă îşi organizează evenimentele fără autorizaţie, poliţiştii ruşi şi garda naţională îi iau cu grijă pe sus, îi duc la autobuz ca să-i ducă pe urmă la secţia de poliţie, ca să le dea pe urmă drumul.
Asta este numit stat terorist şi dictatură poliţienească”, a spus Kuzmin, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.
În timpul regimului autoritar al lui Vladimir Putin, liderii opoziţiei au fost arestaţi, împiedicaţi să participe la alegeri, iar ziarişti critici ai regimului intimidaţi, iar unii dintre ei ucişi.
De asemenea, în ultimele luni au avut loc morţi suspecte ale unor medici care s-au aruncat pe geam din spitalele în care aceştia lucrau.