Milionarul Anatol Stati s-a prezentat la judecată
După un an de tăcere în cazul scandalului iscat la compania ASCOM Group, milionarul Anatol Stati a apărut în faţa magistraţilor. Citat de mai multe ori în instanţă, preşedintele companiei s-a prezentat abia astăzi, la judecătoria Buiucani.
După mai bine de două ore, Stati a părăsit sala aproape în goană. A fost audiat în dosarul în care ex-vicepreşedintele ASCOM Group, Andrei Baştovoi, este acuzat că ar fi pus la cale asasinarea unor persoane din conducerea firmei. Inclusiv a lui Gabriel Stati, fiul proprietarului. Şedinţa, însă, a fost închisă, iar la ieşirea din judecată Stati a refuzat să discute cu presa.
Escortat de doi bodyguarzi, Anatol Stati a intrat nonşalant în sala de judecată. Deşi avocaţii suspectului au solicitat ca şedinţa, una ordinară, de altfel, să fie deschisă, procurorii au cerut judecătorilor să închidă uşile în faţa presei. După mai bine de două ore, Stati a părăsit sala aproape în goană. Paza sa de corp nu a permis ca jurnaliştii să se apropie. Avocatul lui Andrei Baştovoi explică de ce presa nu a avut acces şi povesteşte ce mărturii a depus Stati.
Andrei Baştovoi, care pledează nevinovat, susţine că Stati a fost dezinformat.
Precizăm că acum zece luni fostul vicepreşedinte al ASCOM Group a fost reţinut pentru a doua oară, fiind învinuit că a planificat mai multe asasinate. S-a întâmplat la doar câteva luni după ce a fost arestat şi învinuit de delapidări în valoare de 185 de mii de dolari. Baştovoi respinge toate acuzaţiile.