Zinaida Greceanîi s-a tratat de COVID-19 și a revenit la muncă
După ce a luptat mai multe zile cu noul coronavirus, preledinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi a revenit la muncă.

Astăzi, politiciana a avut o întrevedere cu Misiunea de observatori ai Comunității Statelor Independente, transmite Știri.md.
Oficialii au discutat despre alegerile prezidențiale care urmează să se desfășoare duminică, 1 noiembrie, în Republica Moldova, inclusiv despre specificul campaniei electorale în contextul pandemiei COVID-19.
Zinaida Greceanîi a salutat prezența și interesul observatorilor internaționali pentru alegerile prezidențiale, menționând că autoritățile Republicii Moldova, responsabile de asigurarea procesului electoral, au depus eforturi pentru ca acesta să se desfășoare în condiții de maximă transparență și în mod democratic, cu respectarea standardelor internaționale și în strictă conformitate cu legislația în vigoare.
Menționăm că Misiunea, formată din deputați, reprezentanți ai țărilor membre ale CSI și experți ai Institutului internațional pentru monitorizarea dezvoltării democrației, parlamentarismului și respectării drepturilor electorale ale cetățenilor statelor-membre ale AIP, se află în țara noastră pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale, la invitația Președintelui Comisiei Electorale Centrale.
În total, CEC a acreditat 1.884 de observatori naționali și 309 de observatori internaționali pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 1 noiembrie.
Amintim că Secretariatul Parlamentului a fost anunțat la data de 19 octombrie că Președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a fost confirmată pozitiv cu noul tip de coronavirus.