Zaharova: În Moldova continuă acțiunile rusofobe. Consecințele pot fi triste
Maria Zaharova, reprezentantul Ministerului rus al Afacerilor Externe, a vorbit în cadrul unei conferințe de astăzi despre situația politică din Republica Moldova, referindu-se și la cele șase posturi TV care au fost suspendate.

Potrivit ei, în Moldova se instalează un control totalitar asupra sferelor socio-politice și se continuă încercările de a promova o atitudine rusofobă, transmite Știri.md.
"Încă o dată trebuie să atragem atenția la tendințele care ne neliniștesc într-o țară apropiată nouă, unde se instalează un control totalitar asupra tuturor sferelor vieții socio-politice și continuă încercările de a instala o atitudine rusofobă. Cu atribuțiile practic nelimitate ale aparatului represiv are loc o curățare o landșaftului politic din Moldova, autoritățile luptă metodic cu oponenții săi, în primul rând cu cei care, în interesul populației moldovenești, sunt pentru dezvoltarea constructivă a relațiilor cu țara noastră. Asupra lor automat se pune eticheta "agentul Kremlinului", conform unui scenariu bine plănuit.
De fapt, ei sunt incomozi actualei guvernări pentru că își permit să aibă o opinie alternativă. De asemenea, Ministerul Justiției, inspirându-se de la mentorii din Vest, lucrează asupra proiectului Legii Magnițki, cu toate că experții sunt de opinia că autoritățile moldovenești vor să obțină un instrument suplimentar în lupta cu disidența", a declarat Zaharova.
Referindu-se la suspendarea licenței celor șase posturi TV, oficialul rus spune că are loc o "sterilizare" a spațiului informațional.
"Am vorbit despre asta recent. Am atras atenția la cenzurarea politică inacceptabilă a presei, doar că situația în Moldova degradează tot mai mult. Autoritățile doar au pocnit din degete și un organ pentru situații excepționale a interzis programele informative și analitice rusești și, respectiv, a blocat un șir de resurse informaționale rusești.
Cei de la Chișinău nu s-au oprit doar la asta. S-a ajuns la măsuri represive deschise. La șase posturi TV din 19 decembrie le-au fost retrase licențele.
Următorul pas, potrivit știrilor din Moldova, este încercarea de a lua sub control rețelele de socializare și de messenger. Așa se tractează mișcarea în direcția spre UE", a adăugat Zaharova.
Totodată, Zaharova susține că în țara noastră continuă să fie luate măsuri împotriva limbii ruse, sunt făcute încercări de a rescrie istoria, iar acțiunile de protest din fața Ambasadei Federației Ruse îi afectează buna funcționare.
Aceasta a îndemnat autoritățile din Moldova să înceteze acțiunile care duc la înrăutățirea relațiilor cu Rusia. "Acestea pot avea consecințe mari, foarte serioase și foarte triste pentru toți", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.