main logo
3710

Voronin îndeamnă forțele de stânga să se unească. Cu ce scop

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat că, înainte de viitoarele alegeri parlamentare din 2025, „toate forţele de stânga şi de centru-stânga trebuie să se unească pentru a da lupta cu regimul de la guvernare, care duce Moldova la umilinţă”.

Voronin îndeamnă forțele de stânga să se unească. Cu ce scopImagine simbol

După cum relatează Infotag cu referire la site-ul PCRM, el a făcut aceste declaraţii în cadrul unei reuniuni online a liderilor partidelor comuniste din fostele republici sovietice, uniţi pe platforma partidelor comuniste din fosta URSS, transmite Știri.md.

Vorbind despre situaţia din republică, Voronin a subliniat că „în Moldova a fost instaurat un regim dictatorial, manifestat în special prin falsificarea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului, care nu are nimic de-a face cu integrarea europeană”.

„De fapt, regimului de guvernământ i s-a oferit posibilitatea de a schimba Constituţia după bunul plac, fără a ţine cont de procedurile prevăzute în Legea fundamentală. Iar acest lucru reprezintă o ameninţare gravă la adresa neutralităţii şi suveranităţii Republicii Moldova”, a spus Voronin.

Potrivit fostului preşedinte, „din cauza incompetenţei şi subordonării marionetelor la cursul partenerilor străini, autorităţile nu s-au pregătit pentru iarnă, lăsând ţara fără resurse energetice ieftine - gaz şi energie electrică, transformând locuitorii de pe malul drept şi stâng al Nistrului în ostatici ai politicii lor mioape”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării