Volosatîi, mesaj pentru Ceban: Lupul își schimbă părul, dar năravul ba
Într-o înregistrare publicată pe rețelele sociale, Boris Volosatîi, liderul AUR din Republica Moldova, sugerează că decizia României de a-i interzice lui Ion Ceban accesul pe teritoriul spațiului Schengen nu ar fi întâmplătoare.

„Ioane! Noi, unioniștii, știm bine cine ești. Știm bine de unde ai apărut, pe care tribune ai urcat și la care megafon ai strigat. Știm unde ai fost școlit și cum ai câștigat Primăria Chișinăului. Noi le-am văzut pe toate. Lupul părul își schimbă, dar năravul ba”, a declarat Boris Volosatîi în mesajul video, transmite Știri.md.
„Faptul că ți-ai făcut poze la București cu câțiva primari sau premieri nu înseamnă că vrei binele României. Harta României mari a fost ruptă demonstrativ de către Vlad Batrîncea în Parlamentul de la Chișinău anume la indicația ta, Ioane. Noi asta știm”, a mai spus liderul AUR Moldova.
La final, politicianul a adăugat în rusă: „Moscova nu crede în lacrimi, dar nici Bucureștiul”.
Amintim că primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani, din „considerente de siguranță națională”, potrivit informațiilor confirmate de autoritățile de la București. Într-o reacție publicată la scurt timp, Ceban a calificat măsura drept „o răfuială politică”.