Vladimir Zelenski, invitat să întreprindă o vizită de lucru la Chișinău
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a fost invitat de președinta Maia Sandu să întreprindă o vizită de lucru la Chișinău.

Despre aceasta a anunțat preşedintele țării în cadrul unei conferințe de presă, transmite Știri.md.
Deocamdată, Maia Sandu nu a anunțat care a fost răspunsul omologului său și când ar putea avea loc vizita lui Zelenski în Republica Moldova.
Știri.md amintește că, la data de 12 ianuarie, Maia Sandu a efectuat prima vizită peste hotare de la preluarea mandatului de președinte al Republicii Moldova.
Vizita la Kiev a a avut loc la invitaţia preşedintelui ucrainean, Vladimir Zelenski.
Delegația cu care a plecat Maia Sandu a fost compusă din 10 persoane, printre care doi consilieri, un cameraman, un fotograf, directorul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, șefa serviciului de protocol al Președinției, un secretar de stat și un secretar general.