Vlad Filat va ieși mai devreme din închisoare. Cu cât i s-a redus pedeapsa
Ex-liderul PLDM, Vlad Filat, va ieși mai devreme din închisoare.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Știri.md că politicianului i s-a redus pedeapsa cu 685 de zile.
Judecătorul de instrucție, Constantin Damaschin, a fost cel care a examinat cererea și s-a pronunțat în acest sens, scrie realitatea.md.
Avocatul lui Vlad Filat, Victor Munteanu, a declarat pentru Știri.md că se documentează și revine cu detalii.
La baza încheierii, ar fi stat hotărârea CEDO privind condițiile de detenție.
Potrivit Codului de Procedură Penală, persoanele deținute cel puțin zece zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești. Vlad Filat s-a plâns la CEDO de încălcarea dreptului la libertate și siguranță, dar și de încălcarea dreptului la viață privată.