main logo
934

Vlad Filat, un nou mesaj de sprijin pentru PAS: Să votăm cu mintea deschisă

PAS este la acest moment singurul partid pro-european care va accede în Parlament, cu șanse reale de a obține majoritatea și de a prelua guvernarea și, mai ales, cu capacitate de a realiza reformele necesare Republicii Moldova.

Filat, un nou mesaj de sprijin pentru PAS: Să votăm cu mintea deschisăFoto: știri.md

De această opinie este ex-premierul Vlad Filat, transmite Știri.md.

Într-o postare pe rețelele sociale, fostul președinte al PLDM susține că "PAS este unicul partid pro-european, cu șanse de a accede în Parlament și de a obține majoritatea".

"Republica Moldova se află din nou în situația de a alege între trecut și viitor, între a merge spre Uniunea Europeană sau a rămâne să se zbată în incertitudine la marginea lumii civilizate.

Pericolul ca Dodon, Voronin, Șor, Usatîi, iar în spatele lor, ca întotdeauna, Plahotniuc, să facă majoritatea în Parlament și implicit să preia guvernarea este unul extrem de mare, dacă nu ne vom mobiliza cu toții să dăm un vot rațional și consolidat. Și în aceste alegeri, un rol important îl va juca extraordinara noastră diasporă căreia îi revine, din nou, rolul de a-și ajuta frații și părinții rămași în țară la fel cum a făcut și la alegerea președintelui Maia Sandu.

PAS este la acest moment singurul partid pro-european ce va accede în Parlament, cu șanse reale de a obține majoritatea și de a prelua guvernarea și, mai ales, cu capacitate de a realiza reformele necesare Republicii Moldova.

De asemenea, este necesară securizarea votului de către cetățeni. În ultimele zile, atât Dodon, cât și Șor au pornit cu mita electorală prin satele Moldovei, un vot ajungând și la 500 de lei și asta fără a lua în calcul Transnistria unde se derulează o operațiune masivă de cumpărare de voturi. În acest sens, este nevoie de mobilizarea cetățenilor pentru a nu permite fraudarea alegerilor. În același timp, mă adresez polițiștilor să-și facă datoria în strictă conformitate cu legea în interesul cetățenilor.

Alegerile ce vor avea loc pe data de 11 iulie sunt un examen al maturității noastre ca societate și sunt, totodată, hârtia de turnesol ce va arăta Europei și întregii lumi unde vrem să fim și, mai ales, ce vrem noi să fim.

Vă invit ca duminică să votăm cu mintea deschisă pentru viitorul european al R. Moldova, pentru viitorul copiilor noștri!", a îndemnat Filat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării