main logo
4558

VIP Magazin, despre desemnarea lui Vladimir Voronin drept omul secolului

După ce ex-președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a fost desemnat „omul secolului” în cadrul ceremoniei de desemnare a câștigătorilor premiilor „Omul Anului”, în spațiul public au apărut mai multe critici.

VIP Magazin, despre desemnarea lui Vladimir Voronin drept omul secoluluiFoto: agora.md

Revista VIP Magazin a venit cu o reacție prin intermediul căreia precizează că atât candidatura lui Voronin cât și voturile pentru aceasta au reprezentat alegerea publicului, transmite Știri.md cu referire la Agora.md.

„Votingul pentru Omul Anului a avut loc în perioada 20 ianuarie-26 februarie 2021, iar Vladimir Voronin a adunat cele mai multe voturi la categoria Oamenii Secolului (ataşăm copia extrasului din voting).  

Ce trebuia să facem? Trebuia să ne disociem pentru că suntem în epoca Maia Sandu? În anul trecut, apropo, Omul Anului votat de public, la categoria Politică, a fost Maia Sandu. Momentul a trecut cumva neobservat”, se arată în reacția oficială a revistei, semnată de Rodica Ciorănică.

Menționăm că desemnarea ex-președintelui comunist al Republicii Moldova în calitate de om al secolului i-a nemulțumit pe internauți, care au criticat decizia făcută de juriu. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării