main logo
835

Viitorul deputat de pe circumscripția Râșcani cu un salariu de 350 de lei lunar

Candidatul PSRM, Vladimir Mizdrenco este cel care a învins la alegerile din data de 24 februarie pe circumscripția nr.4, or. Rîșcani.

Viitorul deputat de pe circumscripția Râșcani cu un salariu de 350 leiViitorul deputat de pe circumscripția Râșcani cu un salariu de 350 lei

Concurentul a câștigat cu 170 de voturi mai mult decât candidatul care s-a plasat pe locul doi. Vladimir Mizdrenco este președinte al fracțiunii socialiștilor în Consiliul raional Rîșcani, dar și liderul organizației teritoriale a formațiunii, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Potrivit declarației de avere, anul trecut, Mizdrenco a avut un salariu de 3 900 de lei. În același timp, acesta, pentru ultimii doi ani, indică și venituri din indemnizații și venituri dintr-un teren agricol de peste 45 de mii de lei.

Mizdrenco mai scrie că din 2017 este proprietarul a patru terenuri agricole, însă nu indică valoarea acestuia. Totodată, el susține că nu are nici casă, nici mașină.

Mizdrenco este fiul unei foste deputate socialiste, Irina Mizdrenco. El are 30 de ani, iar potrivit Alegeri 2019 Vladimir Mizdrenco a lucrat în perioada 2010-2016 în calitate de vice-director al companiei SRL Bonacta din or. Rîșcani, fondată de familia sa, care activează în domeniul comerțului. Iar, din 2016 până în prezent, Vladimir Mizdrenco este consilier pe probleme economice al deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Vladimir Nesterovschi.

Pe circumscripția nr.4 au fost înregistrați cinci candidați. Pentru Vladimir Mizdrenco au votat 11.774 de persoane. Aceasta acumulând 42,96%. Astfel, concurentul i-a învins pe toți candidații de pe această circumscripție.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării