Victoria Sanduța și-a depus actele la CEC în calitate de candidat independent
Fostul judecător Victoria Sanduța a anunțat că a depus astăzi, 21 iulie, la Comisia Electorală Centrală (CEC), cererea oficială de înregistrare în calitate de candidat independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Pentru a ajunge pe buletinul de vot, Sanduța are nevoie de cel puțin 1.000 de semnături valide, iar pentru a accede în Parlamentul Republicii Moldova - 2% din voturi, adică aproximativ 33.000 de semnături, transmite Știri.md.
„Niciun candidat independent nu a reușit vreodată, în toată istoria Republicii Moldova de la adoptarea Constituției, să ajungă în Parlament. Dar eu cred că acum e momentul pentru a scrie istorie. Totul e posibil! Cu sprijinul vostru. Cu oameni care s-au săturat să fie furați, umiliți, mințiți. Tot ce avem nevoie este curaj. Și îl avem. Eu nu am partid. Nu am interese obscure. Nu am televiziuni cumpărate”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
Știri.md amintește că Comisia Electorală Centrală (CEC) a recepționat ieri, 20 iulie, primele cereri de înregistrare a candidaților la funcția de deputat la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Citește și: Patru candidați independenți au depus actele la CEC