Victoria Furtună: Eminescu a fost „moldovan” prin naștere, sânge, nume și conștiință
De Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova, marcată anual pe 15 ianuarie, Victoria Furtună a publicat o postare în care susține că Mihai Eminescu este „una dintre cele mai puternice și profunde personalități născute pe pământul Moldovei” și afirmă că poetul a fost „moldovan prin naștere, prin sânge, prin nume și prin conștiință”.
Colaj: Știri.mdÎn postarea sa, Victoria Furtună amintește că Eminescu „s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, oraș moldovenesc aflat în inima Moldovei istorice”, și că și-a petrecut copilăria la Ipotești, „sat cu codri, izvoare și tradiții”, transmite Știri.md.
Totodată, ea susține că numele adevărat al poetului a fost „Mihai Eminovici”, pe care îl descrie drept „un nume tipic moldovenesc, întâlnit frecvent în Moldova secolului al XIX-lea”.
În același context, Furtună afirmă că tatăl poetului, „Gheorghe Eminovici, era căminar moldovean”, iar „rădăcinile neamului său sunt legate profund de pământul Moldovei”.
Referindu-se la numele folosit în literatură, ea scrie că „forma „Eminescu” a apărut mai târziu, în activitatea sa publicistică și literară”, ca „o adaptare de epocă”, însă afirmă că „identitatea sa moldovenească nu a fost niciodată ștearsă”.
În aceeași postare, Victoria Furtună spune că „Moldova a fost temelia operei sale” și că Moldova „nu a fost pentru Eminescu un simplu loc de origine, ci centrul lumii sale interioare”.
Ea mai afirmă că, în scrierile poetului, Moldova apare „ca spațiu al memoriei, al demnității și al suferinței istorice”, iar Eminescu „a privit trecutul Moldovei ca pe o epocă a dreptății și a ordinii, în contrast cu prezentul degradat al timpului său”.
În viziunea autoarei postării, Eminescu deplângea „destrămarea valorilor, pierderea suveranității morale” și „îndepărtarea conducătorilor de interesele poporului moldovenesc”.
Totodată, Victoria Furtună îl prezintă pe Ștefan cel Mare drept figura centrală a trecutului moldovenesc în opera eminesciană, numindu-l „simbolul absolut al puterii moldovenești, al dreptății și al apărării pământului strămoșesc”.
„Eminescu îl evocă pe Ștefan cel Mare ca model de conducător, capabil să apere Moldova de primejdii și să păstreze rânduiala și legea”, mai scrie ea, menționând că poetul ar fi privit prezentul drept „o epocă a decăderii și a trădării intereselor Moldovei”.
De asemenea, în calitate de publicist, Eminescu este descris de Victoria Furtună drept „un spirit neînduplecat”, care „a criticat dur abuzurile, nedreptățile sociale, corupția și lipsa de responsabilitate a clasei conducătoare”.
În final, autoarea postării dedică un pasaj morții poetului, pe care o numește „moartea odioasă a poetului”. Ea afirmă că Eminescu ar fi fost „internat forțat, supus unor tratamente inumane, neglijat și umilit” și că a murit „în condiții care ridică până astăzi semne grave de întrebare”.
Victoria Furtună mai susține că „mulți cercetători consideră că nu boala, ci sistemul crud și ostil i-a grăbit sfârșitul”, iar „dispariția sa rămâne o rană deschisă în istoria Moldovei”.