main logo
908

Victor și Viorel Țopa cer revizuirea dosarelor în care au fost condamnați

Oamenii de afaceri Victor Țopa și Viorel Țopa au depus, la Curtea Supremă de Justiție, trei recursuri în anulare, în dosarele penale în care au fost condamnați anterior la 10 și, respectiv, 15 ani de închisoare.

Afaceriștii Țopa cer revizuirea dosarelor în care au fost condamnați

Cererile de recurs în anulare, depuse după schimbarea guvernării de la Chișinău, susține unul dintre avocați, constituie o încercare de remediere pe cale amiabilă a cazurilor și evitarea unei condamnări a R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), după ce instanța europeană a comunicat guvernului cazurile și a solicitat explicații privind încălcarea drepturilor celor doi oameni de afaceri, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Viorel Țopa susține, cu referire la dosarele sale în care a depus cereri de recurs în anulare, că „este vorba despre două dosare fabricate de Plahotniuc și considerate persecuții politice de INTERPOL și de alte instituții”, iar comunicarea cazului de către CtEDO reprezintă „o ocazie pentru revizuire, cel puțin formală”, fără a avea vreo legătură cu schimbarea guvernării. 

Dosarele lui Viorel Țopa

La 2 septembrie 2019, Viorel Țopa a depus la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), prin intermediul avocatului Dumitru Pavel, recurs în anulare în dosarul în care, la 24 octombrie 2013, a rămas definitivă condamnarea la opt ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, pentru delapidarea averii străine și obligat să achite echivalentul în lei a 400 de mii USD în beneficiul Băncii de Economii a Moldovei (BEM). 

Potrivit sentinței de condamnare, pronunțate de Judecătoria Buiucani la 13 ianuarie 2012 și menținute de toate instanțele superioare, la 11 decembrie 2000, BEM, condusă în acel moment de Viorel Țopa, a acordat un credit de 1 milion USD companiei „Air Moldova Internaţional”. Totodată, în scopul garantării obligaţiunii de rambursare a creditului, la 30 martie 2001, între bancă şi compania offshore „Sparks Management Corporation”, gestionată, de facto, de Viorel Țopa, a fost încheiat un contract de gaj potrivit căruia, în cazul neonorării obligației de restituire a creditului, depozitul de 400 de mii USD al companiei offshore urma să fie utilizat de BEM pentru achitarea creditului, dobânzii aferente şi a penalităţilor.

Câteva luni mai târziu, la 20 august 2001, se spune în decizia de condamnare, Viorel Țopa, cunoscând despre faptul că „Air Moldova Internaţional” nu își onorează obligațiile contractuale, „unipersonal”, a aprobat retragerea depozitului de 400 de mii USD de către compania offshore pe care o gestiona. În aceeași zi, potrivit sentinței, suma a fost transferată de pe contul de depozit al „Sparks Management Corporation”, deschis în filiala nr. 1 a BEM, pe contul aceluiași offshore, deschis la o bancă din Cipru. Peste două zile, Viorel Țopa a demisionat din funcția de președinte al BEN.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării