main logo
621

Victor Osipov: Trupele ruse se află ilegal pe teritoriul Moldovei

Misiunea permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE a atras atenția statelor participante că Federația Rusă face în mod inadecvat referință la Acordul din 1992 cu privire la principiile soluționării pașnice a conflictului din regiunea transnistreană în cadrul schimbului anual de informații militare.

Victor Osipov: Trupele ruse se află ilegal pe teritoriul Moldovei

Ambasadorul Victor Osipov a vorbit despre această chestiune la Forumul pentru Cooperare în domeniul Securității (FCS) și a reiterat că Grupul Operativ de Trupe Ruse se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova și trebuie retras necondiționat împreună cu armele din dotare și stocurile de muniții, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Moldovei în Austria, Victor Osipov a declarat că în textul documentului lipsește orice mențiune care ar putea fi interpretată ca acceptare a prezenței militare străine. Republica Moldova face o distincție clară între contingentul militar rus din cadrul mecanismului de pacificare existent în Zona de Securitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, forțele militare și munițiile staționate ilegal pe teritoriul său.

Ambasadorul Osipov a amintit că ultima dată necesitatea retragerii necondiționate a trupelor și munițiilor rusești a fost statuată de Rezoluția Adunării Generale ONU adoptată pe 22 iunie 2018. 

Iar anterior Federația Rusă și-a asumat acest angajament prin subsemnarea Declarației Summitului OSCE de la Istanbul. Faptul că nu există temei legal sau accept pentru aflarea acestui contingent militar în Republica Moldova o dovedește și Acordul bilateral privind retragerea lui, semnat cu Federația Rusă pe 21 octombrie 1994, chiar dacă aceasta din urmă așa și nu l-a ratificat.

Victor Osipov a cerut să fie înscris în jurnalul ședinței FCS că este inacceptabilă invocarea Acordului din 1992 în rapoartele ce vizează prezența militară rusă în Republica Moldova.

În comunicat se mai spune că delegația Federației Ruse pentru chestiuni militare s-a limitat la explicația, că aceste argumentările juridice aparțin Ministerului de resort de la Moscova, iar contestarea lor de către Misiunea Republicii Moldova va fi comunicată în capitala rusă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării