Vicepremier: Livrările de gaz pentru regiunea transnistreană sunt achitate până pe 30 aprilie
Livrările de gaz pentru regiunea transnistreană sunt achitate doar până pe 30 aprilie. Declarația aparține vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Potrivit lui, plățile pentru gazele livrate regiunii sunt efectuate de Federația Rusă prin intermediari, la intervale scurte, fără garanții privind continuitatea acestora, ceea ce menține o stare constantă de imprevizibilitate.
Foto: zdg.mdVicepremierul a explicat că modelul economic al regiunii separatiste, construit timp de decenii pe resurse energetice gratuite oferite de Rusia, începe să-și arate limitele, generând instabilitate economică, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Situația din regiunea transnistreană nu este simplă. Nu aș spune că este în prag de colaps, dar modelul economic creat în regiune timp de 30 de ani, era previzibil că va genera această situație. Și asta pentru că resursele energetice gratuite la un moment dat se termină. Astăzi, livrările de gaz sunt achitate până pe data de 30 aprilie. Achitările se fac periodic, o dată la două săptămâni, de aceea niciodată nu există certitudine”, a declarat Valeriu Chiveri în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Oficialul a subliniat că dependența de plățile efectuate de partea rusă, prin intermediari, pentru gazele livrate regiunii creează o stare constantă de incertitudine.
„Respingem acuzațiile Tiraspolului privind un blocaj economic. Chișinăul a întreprins toate măsurile ca acest model să funcționeze, chiar dacă este unul netransparent și opac. Am făcut asta pentru că în regiune trăiesc cetățenii Republicii Moldova. 98% din cei care locuiesc acolo sunt cetățeni ai Republicii Moldova”, a mai spus vicepremierul.
Potrivit unei decizii adoptate la solicitarea Ministerului Energiei de către ANRE, Moldovagaz va continua să asigure achiziția gazelor naturale destinate regiunii transnistrene până la sfârșitul lunii iunie 2026.